GÂNDUL NEWS. O tânără șoferiță din Argeș, în vârstă de 19 ani, a băgat în spital o întreagă familie (VIDEO)

Publicat: 06/12/2021, 19:00

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Carambol cu cinci mașini, la ieșirea din Galați

Cinci peroane au fost rănite. Un bărbat a murit, o femeie se află în stare gravă, iar alte două persoane sunt rănite usor. Patru autospeciale ISU, două echipaje SMURD, trei ambulanţe, descarcerarea şi o maşină de stingere au intervenit de urgență. Vinovat ar fi un șofer de 44 de ani, care a intrat într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 ani, iar apoi s-a lovit frontal de un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 ani. În urma impactului, autoturismele implicate au fost proiectate în alte două autoturisme. Circulaţia spre Tecuci a fost blocată pe ambele sensuri.

2. A vrut să arate că are mașină puternică, dar a distrus-o

Dar, și mai grav, a băgat oameni nevinovați în spital. Un tânăr de 19 ani, care se afla la volanul unui bolid, a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină condusă de un bărbat de 53 de ani, care venea din sensul opus, în orașul Hârlău, din Iași. În urma impactului puternic, autoturismul condus de tânăr a ricoșat într-un copac și s-a răstrunat. O femeie, care se afla pe locul din dreapta al autoturismului care circula regulamentar, a rămas încarcerată, iar șoferul a suferit răni grave. Alături de șoferul care a provocat accidentul se mai aflau un bărbat și o femeie de 20 de ani, care au suferit leziuni la cap. Toate cele cinci victime au fost transportate la spital.

3. O șoferiță din Argeș a băgat în spital o întreagă familie

Tânăra de 19 ani a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a ajuns pe contrasens, acolo unde a lovit o mașină. O a treia mașină a fost implicată în accident. În urma impactului, patru victime au ajuns la spital, printre care și un copil de doar 6 ani. Șoferița care a provocat accidentul a scăpat nevătămată. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Un episod asemănător a avut loc, în urmă cu un an, atunci când aceeași tânără nu a acordat prioritate și a lovit în plin o mașină de poliție care ulterior a luat foc. Doi agenți de poliție și un jandarm au fost la doar câteva secunde de a muri arși de vii. (Mai multe detalii, aici…)

4. Rătăcit pe contrasens, în Constanța

Un șofer de 31 de ani a fost surprins în timp ce conducea pe contrasens pe bulevardul Mamaia din Constanța, chiar în fața Inspectoratului Județean de Poliție. Totul a mers bine până când acesta s-a intersectat cu o altă mașină, care circula regulamentar, iar șoferii nemulțumiți au început să îl claxoneze. Bărbatul a fost blocat până când conducătorul din fața sa a dat cu spatele și i-a făcut loc să întoarcă. El va da socoteală, deoarece a fost identificat de polițisti.

5. Au mers cu mașina furată… la plimbare

Și nu orice mașină, ci o dubă. Din nefericire pentru doi bărbați din localitatea arădeană Vinga au fost luați la întrebări de poliție când parcau în centrul municipiului reședință de județ. La o scurtă cercetare, jandarmii au constatat că duba a fost sustrasă din curtea unei rude a unuia dintre bărbați, plecată din țară. În plus, polițiștii au constatat că autovehiculul era neînmatriculat, iar șoferul nu deținea permis de conducere și consumase băuturi alcoolice. Pe numele celor doi s-au întocmit un doar penal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci...
Amenzi pentru mașina vândută. Ce pot face foștii proprietari
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×